2014-11-08

   Este incredibil cum după mulţi ani de post comunism unii pot rămane atât de mult ancoraţi în trecut şi nu vorbesc aici de persoane mai în vârsta care e normal să mai aibă nostalgii.
Vorbesc de oamenii cu studii superioare care nu au trecut pe la şcoala aşa, doar în vizită.
Când le spui că managementul de stat s-a constatat a fi pagubos, că s-a sifonat mereu din companiile statului, ei o ţin sus şi tare ca se poate face şi altfel, dar uită că suntem unde suntem tocmai din aceste cauze.Uită de faptul că nu cu mult timp în urmă Romgaz, statul român fiind acţionar majoritar în
companie, a donat 400 de milioane de euro statului român, lovind astfel în interesele celorlalţi acţionari (Fondul Proprietatea).

Când tu ca roman te bucuri că SNP a facut un profit extraordinar în 2012, aceştia  afirmă că acesastă companie ar trebui să se afle în portofoliul statului. De ce? Ca să revină pe pierderi? Ei uită sau mai degrabă nu cunosc faptul că s-au facut investiţii majore în această companie an de an, că statul român încasează redevenţe, impozit pe profit şi dividende.

Tot acum se condamnă faptul că unii privaţi încearcă să facă profit chiar dacă se folsesc de unele lacune ale legii, iar dacă îi întrebi pe acesti aşa zişi atoatecunoscători cum s-ar decurca ei, îţi răspund că dacă antreprenorii au vrut afaceri, trebuie să fi avut şi banii necesari susţinerii acesteia, neluând în calcul faptul că unii au plecat de jos, chinuinde-se să dezvolte  o afacere încă din timpul în care ei începeau şcoala.

Aceşti părerişti care nu au deschis în viaţa lor o carte de economie suferă de impotenţă mentală.

Considerând că nu poţi schimba lucrurile imediat, nu voi renunţa la vechile mele deziderate de a arăta lucrurile într-o altă lumină, de a promova piaţa de capital  romanească şi de a îndemna pe toţi să încerce mai mult să se educe şi din punct de vedere financiar.

Închei cu spusele unui fost ministru de finanţe al zilelor noastre care, aşa cum trebuie să gândească toată lumea, a afirmat astăzi că "Investitorul într-o fabrică de cârnaţi este la fel de important ca cel care speculează acţiuni TEL sau RRC"
Publicat de gabriel dumitru serban la 19:43 Niciun comentariu:
Trimiteţi prin e-mail
Postaţi pe blog!
Distribuiţi pe Twitter
Distribuiţi pe Facebook
Linkuri de întoarcere către această postare
Etichete: afaceri, bursa
Locaţia: București, România
Rotaţia datoriilor către furnizori (payables turnover)
Arată de câte ori îşi plăteşte compania datoriile către furnizori pe parcursul unui an.

Este greu de spus dacă există o valoare optimă a indicatorului. În funcţie de specificul fiecărei firme în parte, rotaţia datoriilor către furnizori şi mai ales variaţia acesteia în timp poate ajuta la tragerea unor concluzii şi la remedierea eventualelor probleme. De exemplu, dacă valoarea indicatorului scade pe parcursul unei perioade înseamnă că firmei îi ia mai mult să facă plăţile către furnizori. Acest lucru poate însemna că firma nu mai reuşeşte să menţină un ritm bun al plăţilor către furnizori din cauza unui mers mai prost al afacerilor, dar la fel de bine poate însemna că managementul a reuşit să negocieze termene mai bune de plată cu furnizorii, iar acest lucru va ajuta la marirea cifrei de afaceri şi a profitului.

Trebuie să privim aşadar şi la situaţia societăţii şi la evenimentele prin care trece sau a trecut pentru a trage o concluzie pertinentă de pe urma rotaţiei datoriilor către furnizori.

Formula: (Cheltuieli cu materii prime şi materiale+Cheltuieli cu mărfuri)/Datorii către furnizori.

*Atunci când ultimele rezultate disponibile sunt cele la trei, şase sau nouă luni, se iau în calcul cheltuielile cumulate pe ultimele patru trimestre (12 luni) consecutive.

Show more