Dupa baptisti (prin citeva lucrari mai degraba teziste si prea apropiate de diversii poli de putere ai acestei comunitati) si penticostali (prin Rascumpararea memoriei, o lucrare remercabila prin acuratetea ei, tinind cint de faptul ca autorul nu este istoric de profesie), iata ca si adventistii din Romania au publicat un text care analizeaza situatia acestei confesiuni sub comunism, cu luminile si umbrele ei. Este vorba de cartea lui Gheorghe Modoran, Biserica prin pustiul rosu. Rezistenta si compromis in adventismul din Romania in perioada comunista.
Deoarece abia astazi am aflat despre ea si abia am comandat-o, nu pot emite niciun fel de consideratiipe marginea acesteia. Va veni, sper si vremea pentru aceasta.
Pina atunci, iata citeva date despre autor si despre carte, de pe situl acesteia.
* * *
Gheorghe Modoran
Absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza”, din Iași (1973), pastor și director de departament în cadrul Conferinței Muntenia și al Uniunii Române (1980-2005), Gheorghe Modoran a avut constant preocupări în domeniul istoriei creștinismului. După o experiență îndelungată de predare a istoriei și religiei la Liceul Teologic Adventist “Ștefan Demetrescu” din București (1993-2006), a obținut, în 2007, titlul de doctor în istorie la aceeași universitate ieșeană. În prezent, este șef de departament la Institutul Teologic Adventist, unde predă, începând din anul 2006, istoria creștinismului și Istoria Bisericii Adventiste.
Despre carte
Manuscrisul cărţii fratelui Pastor lect. univ. dr. Gheorghe Modoran este mai mult decât o descriere istorică a relaţiilor, atât încordate, cât şi „cordiale,” dintre Biserica Adventistă şi statul comunist. Este un gest istoric de responsabilitate morală faţă de Biserică şi societate, o tentativă de restituire ad integrum a adevărului privitor la viaţa noastră reală.
Dacă o falsă pudoare, deghizată ca îngrijorare spirituală, ne-ar ispiti să credem că acest gest istoric ar fi o maculare a imaginii Bisericii şi o trădare a misiunii, să ne amintim că binecuvântatele pagini istorice ale Scripturii nu au ignorat marile greşeli sau căderile tragice ale unor personaje, chiar dintre cele mai pozitive. Biblia nu divulgă toate greşelile eroilor ei. Anumite păcate omeneşti sunt chiar irelevante din punct de vedere public, nu au semnificaţie istorică, în timp ce altele au o însemnătate specială în faţa „poporului ales,” în faţa celor „netăiaţi-împrejur” şi sunt extrem de grave, ca atitudine morală.
Frăţietatea adventistă românească, atât generaţiile implicate istoric, cât şi noua generaţie, aveau nevoie de acest katharsis spiritual. Ca unul care am trăit jumătate din viaţă în regimul dictaturii roşii, citind această carte am experimentat un déja-vu. Multe dintre aceste informaţii erau vehiculate şi cunoscute în familiile pastorilor şi în comunităţi. Totuşi, manuscrisul este plin de surprize, ca de exemplu:
1. trădarea a fost mult mai amplă şi mai profundă decât ne-am gândit vreodată;
2. cel mai trist aspect, mai condamnabil decât colaboraţionismul, a fost lupta fratricidă pentru putere, la diferite niveluri, care a expus Bisericii şi lumii un spectacol jalnic, în care nimic nu mai era sfânt;
3. dintre toţi creştinii români, adventiştii au fost în unele privinţe cei mai conformişti faţă de autorităţile comuniste, iar în alte privinţe au fost cei mai rezistenţi;
4. autorităţile comuniste, în ciuda înfăţişării fioroase, erau vulnerabile, atât moral, cât şi social-politic;
5. a existat o rezistenţă reală şi în multe privinţe eficientă;
6. rezistenţa adventistă, atât cât a fost, a încurajat şi pe alţi creştini să reziste pentru credinţa lor – şi fenomenul invers este adevărat în oarecare măsură.
Biserica are nevoie de eroi şi modele astăzi, iar manuscrisul fratelui Modoran ne propune o listă de nume, care ar putea fi mărită. Toate caracterele acestei drame au un rol pedagogic spiritual, atât cele pozitive, cât şi cele negative. Asemenea lui David, trebuie să scriem şi noi o Cântare a Arcului pentru acei unşi ai Domnului care au sfârşit pe înălţimile apostaziei. Lectura acestei cărţi este şi o pregătire pentru următoarea persecuţie. Credincioşii au dreptul să ştie la ce se pot aştepta din partea unor fraţi, cât şi din partea autorităţilor din afară, atunci când libertăţile civile sunt retrase Bisericii, sau când au doar un rol ornamental. Deja în marea Rusie se conturează la orizont ceea ce va veni şi pe plaiurile mioritice. Numai timpul exact este necunoscut, dar scenariul este deja pregătit dinaintea epocii comuniste.
Pe temeiul mai multor documente din arhivele Securităţii (dosare, note informative coroborate), precum şi din alte surse, autorul expune planul, proiectele şi obiectivele statului comunist în relaţia cu religia şi în special cu bisericile neoprotestante, care sub orice regim au fost dezagreate, deoarece sunt diferite, minoritare, critice şi prozelitiste. În timp ce relaţia bisericilor mari cu statul comunist este prezentată în mod tangenţial, autorul se ocupă mai mult de cultele neoprotestante, dar cel mai mult de situaţia Bisericii Adventiste.
Autorul nu a intenţionat prezentarea unei istorii complete a adventismului românesc în perioada de tristă amintire, ci o versiune de popularizare a tezei sale doctorale, care foloseşte ca bază documentară arhivele CNSAS. Deşi greutatea informaţiei cade, în acest caz, în mod natural, pe rolul administraţiei şi al pastorilor în ce priveşte gradul de prostituare politică sau rezistenţa, din aceleaşi note informative citate, reiese viaţa noastră reală de comunitate, cu limitele şi cu strălucirile ei, cu toate durerile de atunci, dar şi cu nostalgiile rezistenţei pe care sfânta noastră credinţă le merită din plin. Manuscrisul seamănă oarecum cu cartea Esterei, care nu pomeneşte numele lui Dumnezeu, dar în mijlocul tuturor intrigilor şi ale loviturilor de teatru, se vede atât de proeminentă mâna lui Dumnezeu.
Manuscrisul prezintă aspecte speciale ale istoriei AZS din România până la administraţia Tachici. Se evidenţiază modul în care regimul comunist a coabitat cu cultele imediat după război, scurta perioadă de libertate post-antonesciană, care a înşelat vigilenţa Bisericii cu privire la adevăratul caracter al comunismului; primele lovituri date misiunii şi Bisericii Adventiste în anii „puterii populare”; primele provocări şi compromisuri în timpul administraţiei Florea; scandalurile clasice din perioada Năilescu şi Crişan; implicarea liderilor, pastorilor şi laicilor în politica subminării religiei, în special a adventismului, precum şi în forme de rezistenţă; aspecte şi cazuri concrete de imixtiune a statului comunist în problemele Bisericii, etc. În final, o galerie a eroilor rezistenţei, care s-ar dori mai largă, în măsura în care există informaţii.
Mi-ar plăcea, cum am spus deja autorului, să avem informaţii cât mai complete despre figurile cele mai importante ale istoriei noastre. Am înţeles că, din nefericire, Petre Paulini, Ştefan Ivăncică şi alţi corifei ai primelor generaţii care au supravieţuit perioadei antonesciene, sunt aproape inexistenţi în sursele CNSAS. Se pare că anumite dosare au fost distruse. Cine ar fi avut interes? Doar Securitatea?
Importanţa acestei lucrări istorice nu stă doar în ea însăşi, ci şi în faptul că ar putea impulsiona Biserica la realizarea unei istorii complete a adventismului românesc, cu toate datele şi posibilităţile existente astăzi. Este păcat şi mare pierdere (pentru copiii şi nepoţii noştri, şi chiar pentru noi), că nu avem un asemenea material documentar şi instructiv. Nu ar trebui să lăsăm ca dezinteresul faţă de acest subiect, motivele personale sau alte considerente emoţionale să ne distragă de la această sarcină. În perspectiva unui Advent iminent, aşa cum bine am crezut întotdeauna, nu trebuie să neglijăm marcarea locurilor prin care am trecut, şi cum am trecut, deoarece trecutul este oglinda viitorului.
Dumnezeu să dea înţelepciune, dincolo de ceea ce pot observa eu, ca cititor informat!
Lect. univ. drd. Florin Lăiu
(Sursa, AICI)
Filed under: Collaborationism, Communism, Persecution, Post-communism Tagged: Adventist, Gheorghe Modoran 
