Iata ca Marius mi-a raspuns la… raspuns, asa ca raspund si eu acum raspunsului la raspuns . Si, din nou, pentru ca discutia este intinsa si risca sa ramina imgropata intre comentarii, o pun aici ca o postare separata. Nu am intentia de a prelungi la infinit aceasta discutie – in definitiv avem amindoi lucruri mai importante de facut, dar este pacat sa nu clarificam ceea ce este de clarificat. Voi comenta, ca si mai inainte, cu caractere cursive, in textul lui Marius.
* * *
In primul rand, vreau sa mentionez inca o data ca toata aceasta “discutie” nu este un atac la persoana dumneavoastra. (mai degraba atac “problema” in sine)
1. Am inteles deabea acum pentru ca (desi va urmaresc de multa vreme pe blogosfera romaneasca) deabea acum (astazi) am citit postarile dumneavoastra cu privire la ea (Beck) – am inteles, oarecum, legatura pe care o aveti/ati avut-o cu familia Corlan (din spusele dvs.)
Dar nu asta e subiectul discutiei.
Legatura mea cu familia Corlan este doar partea de background a chestiunii, NU insa si motivul principal pentru care am intervenit. Daca ati citit ce scriu, stiti deja ca am intervenit in si alte chestiuni care nu aveau de-a face cu oameni pe care ii cunosteam. Si, e fapt, pe Beck n-o stiu inca in persoana. Este vorba aici in primul rind de o chestiune de principiu.
2. Trebuie sa recunosc ca nu am mai auzit niciodata o astfel de definitie a “celor care se poticnesc” – am sa ma mai gandesc la ea.
Nu stiu in ce categorie ma incadrez. Probabil ca sunt destul de matur incat sa-mi dau seama ca nu sunt indeajuns de fatarnic pentru a ma considera imatur. Totusi, nu cred ca e o nuca prea tare… am spart eu si nuci mai tari de-atat. Dar nu inteleg ce lucruri ar putea invata un pocait din video-ul asta – poate doar lucruri pe care sa nu le faca. Nu cred ca e vorba de legalism sau de vreo impietrire… ba chiar, cum spuneti dumneavoastra: “tara arde…” – oamenii se duc in iad, iar ele le gadila urechile… macar sa ajunga incantati in iad.
Asa cum spuneam, ma tem ca sunteti prizonier unei paradigme teologice paguboase. Izolationismul cultural pe care il promovati in mod implicit a mai fost practicat in istorie (cititi cartea lui Richard Neibuhr, Christ & Culture), dar el este folositor crestinilor doar in situatii limita si pentru perioade delimitate de timp. Dvs. socotiti ca crestinii nu trebuie sa asculte sau sa cinte muzica seculara. Asta este legalism desuet cit carul. Trebuie sa fiti complet orb sau inselat ca sa nu vedeti asta. Ideologia izolationista careia i-ati cazut prada va orbeste. Aveti nevoie, vorba ingerului boisericii din Apocalipsa, de alifie pentru ochi.
3. Oh, nu va gadil deloc… chiar am tot respectul fata de dumneavoastra! Nu sunteti chiar un simplu crestin (desi e bine sa va considerati asa).
Ma bucur foarte mult ca suntem in acelasi asentiment. Si eu m-am saturat de prostia pocaitilor si de toate gogosile vandute si alea pe bani putini, celor care vor neaparat sa manifeste un crestinism “altfel” – dar astia suntem noi.
Eu nu sunt gata, ca dvs., sa accept situatia de fapt. De aceea incerc, cu puterile mele, sa ma lupt cu ingustimile pocaitilor. Uneori imi pierd rabdarea, ca acum, si spun vorbe grele. Dar, oricit de straniu ar parea, o fac din dragoste. Daca nu mi-ar pasa, i-as lasa ‘in plata sfintului’ si mi-as vedea de treburile mele. Eu insa, naiv, inca mai cred ca ceva se poate schimba.
Totusi… ce credeti ca ar trebui sa faca pocaitii nostri ca sa atraga atentia lumii (a celor din jur)?
Ce ne recomanda Scriptura in acest sens este evident: calea iubirii. Si pe asta a ilustrat-o, dupa parerea mea, in mod stralucit Beck in interviul de aseara. Mai ascultati-l odata, pe cit se poate fara prejudecati, si veti vedea ca sunt o multi de lucruri de apreciat acolo, inre care, cu siguranta sinceritatea si dedicarea acestei fete. Se poate sa nu fiti de acord ca mijloacele sunt adecvate. E dreptul dbvs. Dar a nu recunoaste ceea ce este bun acolo eate un pacat. Nu va adaugati osinda, caci, la fel ca si mine, aveti si asa destule pacate de ispasit. A nu pune ‘lumina sub obroc’, a nu astepta sa vina ‘ei’ la noi, ci a duce lumina acolo unde sunt cei care au nevoie de ea, aceasta este calea recomandata de Cristos in Predica de pe munte.
Cred ca ar trebui scris un alt articol pe libertinism, ca sa putem discuta si asta. Insa… ma abtin in a-mi exprima parerea fata de Securistii Evanghelici (desi n-am trait odata cu ei) si fata de cei care se imbogatesc pe “spatele” b(B)isericii. Cat despre fatarnicia mea… cand am vazut ca sunt un nenorocit daca Domnul ma lasa in voia mintii mele blestemate, mi-am plans mult amarul si am recunoscut a mia oara ca nu-mi sta in putere sa fac nimic bun. (dar si asta e alt subiect).
Sunt de acord cu dvs. Este necesara clarificarea conceptului de ‘libertinaj’ – acesta este cuvintul corect, ca si, in paralel, a celui de ‘legalism’. Eu nu am insa vreme acum sa scriu despre asta. Au facut-o altii deja. Am alte proiecte la care lucrez si abia imi gasesc timp pentru ele. Poate incercati dvs. Va promit ca voi citi cu interes.
Da. Am un dispret foarte mare fata de cultura straina si venetica din Romania. Cat despre carti… desi stiu ca sunteti un om foarte citit, nu as vrea sa intru nici in subiectul asta. Dar va asigur ca ultima carte pe care am citit-o, n-a fost abecedarul si nici nu sunt un fan al cartilor comerciale de pe piata (citesc mai mult teologi morti – necomerciali – desi teologul meu preferat traieste). 
Oricum… sa fim seriosi: chiar credeti ca vreunul dintre noi citeste in Biblia in functie de cultura sau cultura in functie de Biblie? Nu stiu daca am putea sa citim cultura si scriptura in paralel, ca sa le putem echivala.
Nu stiu exact ce intelegeti prin ‘cultura straina si venetica’. Cutura trebuie judecata NU dupa provenienta, ci dupa valuarea ei. Francis A. Schaeffer are o cartulie excelenta pe aceasta tema, Art & the Bible, si v-o recomand cu mare caldura. De asemenea, va recomand The Wollowbank Report , un text despre evanghelie cu cultura al Miscarii Lausanne. Sunt sigur ca va va ajuta foarte mult sa va clarificati conceptual problema.
Nici eu nu sunt mare fan al importurilor. Dar ce face Beck este, dimpotriva, sa creeze ceva absolut original, NU sa traduca tot felul de gunoaie pocaite din (in)cultura americana, asa cum se face astazi in cele mai multe biserici evanghelice. Si pare sa nu va deranjeze foarte tare. Sau ma insel din nou? Si, in plus, o face cu talent si cu foarte multa seriozitate, ceea ce este si mai rar.
Ma bucur sa aud ca cititi carti scrise de oameni ai lui Dumnezeu din trecut. Este semn – rar – de intelepciune. Puteti gasi la mine pe blog un text al lui Ferguson, numit De ce sa citim carti bune, care pledeaza tocmai pentru asta.
Pot sa va intreb, totusi, cine este teologul dvs. preferat? Daca nu este un secret.
- Sper ca v-am raspuns. Nu sunt unul dintre acei fanatici care citesc doar Biblia.
Ma bucur mult si siner sa aflu asta. M-am cam temut, caci uneori vorbiti ca unul dintre acestia.
4. A fost chiar prea sincer! N-a gresit – a spus adevarul.
Pentru mine, muzica crestina nu este in nici un caz muzica de 3 parale pe care o fac fetele astea si multi altii care s-au “rasculat” in ultima vreme. Ca sa-l citez pe unul dintre fostii mei profesori, “Muzica buna misca inima. Muzica ne-buna misca picioarele.” Sper ca sa intelegeti ce vreau sa spun.
Domnul meu, ca sa aveti legitimitate in a clasa muzica acestor fete drept ‘muzica de 3 parale’, ar trebui mai intii sa ne aratati ce anume ati compus dvs. si nu este ‘de 3 parale’. Si apoi, ce argumente obiective aveti in spatele acestei opinii, la care, desigur, aveti dreptul. In definitiv nu trebuie sa fim toti de acord, si gusturile sunt gusturi, indiferent daca sunt informate sau nu.
A propos de muzica ce misca picioarele, asta imi aminteste de o disputa pe care am avut-o acum peste 30 de ani cu Stauceanu, care a fost unul dintre muzicienii buni ai baptistilor, dar foarte constipat si plin de prejudecati. El era oripilat de muzica corului de copii din Iasi. Cind i-am spus ca eu ma misc si cind ascult Back, a fost socat. Asta va spun si dvs. Nici mie nu-mi place muzica ce se adreseaza doar visceralului, dar, pentru mine, muzica ce nu atinge si trupul este o veritabila erezie. Se numeste docetism.
Pentru mine asta este o chestiune ce tine NU de gustul muzical, ci de teologie. Evanghelicii, care adesea opereaza cu o interpretare puerila a ideii de ‘inchinare in duh si adevar’ promoveaza o antropologie care nu are nimic de-a face cu intelegerea biblica a umanului. Nu uitati, cind Pavel vorbeste de ‘sarx’ – carne, NU se refera nicidecum la trupul fizic, ci la natura pacatoasa, care afecteaza intreaga fiinta noastra si mai ales spiritul, nu doar trupul. Pacatul trupesc este cel mai usor de detectat. Pina si copiii o pot face. De aceea Sfintii Parinti ne averizeaza mai ales cu privire la ispitele ‘de la dreapta’, cele ale spiritului. Tocmai astea sunt pacatele curente ale crestinilor ‘spirituali’, inclusiv ale pocaitilor. Dar tocmai pe acelea le trecem cu vederea, pentru ca suntem de-a dreptul obsedati cu pacatele trupesti.
Am studiat ceva muzica pana acum… compun si cant muzica crestina (dar nu abordez problema asta printr-o comparatie)… deci chiar nu sunt agiamiu in muzica.
De obicei, nu ma bag unde n-am habar. 
Ma bucur sa aud sta, desi imi cer scuze, desi, felul cu abordati aceasta chestiune nu lasa nicicum sa vadeasca acest lucru. Problema probail nu este in muzica, ci in teologie. Dar, cum spuneam, poate ca mai sunt sperante, caci pareti a fi un om deschis, ceea ce este pentru mine o surpriza placuta.
Cand imi voi iubi nevasta, o voi face crestineste. Iubind-o ca pe un copil al Domnului si ca pe un DAR de la Domnul. Cand voi fi la serviciu, voi lucra crestineste. Imi voi da toata silinta ca tot ce fac, sa fie facut in dragoste. Daca dumneavoastra imi puneti astfel de intrebari… ma simt nevoit sa spun ca voi face lucrurile astea cu multumire si ca pentru Domnul. (voi incerca din rasputeri) Chiar are rost sa comparam aici cum se fac lucrurile astea lumeste si cum se fac crestineste ?
Va faceti ca nu pricepeti ce spun. Nu despre CUM, ci despre CE vorbesc eu. Dvs. vorbiti in comentariul anterior despre a fiti deosebiti in CE, nu in CUM. Si acum ma luati cu povesti. Sa fim seriosi.
Ma gandesc ca nu are rost sa-l comparam pe Pavel cu “pocaitii” nostri postmoderni. Macar ca ei nu studiaza muzica seculara pentru a o combate ci pentru a o promova. In nici un caz nu cred ca Pavel a pacatuit facand asta… dar vorbim de alte scopuri care nu scuza mijloacele.
Inca nu e cazul sa vorbim despre copii, dar intr-adevar… mi-a dat Dumnezeu creier. Voi gandi !
De ce sa nu-l comparam? Nu vad niciun motiv sa-no facem. Vad ca aveti prejudecati, tipice pocaitilor, si privire la postmoderrnitate. Ce va faceti sa credeti ca fetele astea sunt ‘postmoderne’, iar daca sunt, de ce ar fi rau acest lucru? Cu ce ar fi mai rau acest lucru decit faptul ca, dincolo de orice indoiala, evanghelicii sunt excesiv de mult copii ai modernitatii, o ideologie care, desi are partile ei pozitive, este evident anticrestina si pocaitii au inghitit-o pe nemestecate si fara sa observe. Din nou, cred ca nu v-ar strica citeva lecturi fundamentale in acest sens. Va recomand cu caldura cartea vitriolica a lui Mark Noll, The Scandal of the Evangelical Mind.
5. Nu! Chiar nu ne imbracam ca toti oamenii (sau… nu ar trebui). Chiar nu iubim ca toti oamenii. Chiar trebuie sa fim diferiti.
Sunt uimit.
Din nou va faceti ca nu pricepeti. Eu vorbesc despre CE, si dvs vorbiti despre CUM. Despre cum suntem de acord, chiar daca doar in principiu. Dar altul este argumentul meu. Cititi din nou si veti pricepe.
Recunosc: am o RAUTATE enorm de mare fata de lucrurile lumesti (tocmai pentru ca am trecut si eu prin ele, si stiu ce inseamna). Daca a fi diferit inseamna rastignirea firii … ma intreb: Firea tinerelor/tinerilor nostri “revolutionari” de ce inca traieste???
Firea, natura pacatoasa, continua sa traiasca, pina la inviere, in fiecare dintre noi, incluvi in mine, si, vai, in dvs. Uitati-va mai intii la birna proprie. ‘Rautatea’ asta trebuie indreptata impotriva firii proprii, nu a celei a altora. Daca luam in serios aceasta sarcina, ma tem ca nu vom mai avea vrem sa facem curatenie in batatura altora.
Din nou, cred ca problema dvs. este teologia deformata si reductionista la care ati aderat. Citeva lecturi fundamentale si calauzirea unui mentor nefundamentalist v-ar putea fi de mare uso in a va vindeca de acest soi de fanatism cultural specific mai ales noilor convertiti.
Cat despre prejudecati… ma rog Domnului sa-mi dea si sa-mi pastreze prejudecati sfinte!
Inteleg figura asta de stil, dar nu este de glumit cu asemeena lucruri. Nu exista ‘prejudecati sfinte’. Sursa tuturor prejudecatilor este iadul, nu cerul libertatii divine.
Prefer sa nu discut mai mult despre intelegerea mea sectara a Caii… pentru ca s-ar putea sa ma faceti Anatema. (bag de seama ca deja ati facut-o).
Daca credeti ca intelegerea mea pentru Cale este gresita sau prea larga, aveti datoria crestineasca de a ma ‘aduce pe calea cea buna. Dar nu incercati fara argumente biblice si teologice serioase. Nu raspund bine la propaganda. Cit despre anateme – care inseamna, ‘dat pe mina lui Dumnezeu pentru nimicire’, la pastrez pentru iehovistii care vin uneori la usa mea. Nu pentru dvs. Sincer, incep sa vad un soi de simpatie pentru dvs. nascindu-se in mod surprinzator in inima mea.
6. Vai mie!
Cel putin in prima mea rugaciune de dupa acest articol, va voi asculta sfatul si ma voi ruga pentru fetele astea si pentru dumneavoastra.
Nu voi inceta sa apar cauza Evangheliei chiar si in cele mai mici detalii. Sunt convins ca stiti bine despre ce vorbesc si nu ma credeti un nebun incuiat.
Cu siguranta Domnul stie daca mai exista inca o sansa de salvare. Eu ma rog sa existe!
Multumesc. Mi-a facut placere sa povestim.
Filed under: Culture, Evangelicalism, Fundamentalism, Music Tagged: Marius Teodoru