Urci sau cobori ?
În fața morții, oamenii se împart în două categorii: cei care văd în ea un sfârșit fără nădejde și cei care văd dincolo de ea o nădejde fără de sfârșit!
Încredințat că tesalonicenii stau acum bine la „credință“ și la „dragoste“, apostolul Pavel trece cu capitolul 5 la învățătura despre „nădejde“. Se pare că cei de atunci erau îngrijorați de soarta celor care „au adormit“ (murit) crezând că ei nu vor avea parte de binecuvântata nădejde a întâlnirii cu Domnul. Răspunsul lui Pavel ne dă ocazia să privim și noi în viitor la acest eveniment de o spectaculoasă importanță.
Epistola scrisă tesalonicenilor cuprinde descoperirea unor aspecte despre „răpirea“ Bisericii, pe care nu le mai găsim în nici o altă epistolă. Textul ne dă o cronologie a secvențelor în care se vor petrece evenimentele legate de învierea tuturor credincioșilor morți, transformarea celor vii și ridicarea lor „în nori“, pentru a-L întâlni acolo pe Domnul (1 Tes. 4:16-18).
Elocventă, prin lipsă, este „fixarea unei date“ pentru revenirea lui Isus Hristos. Cei ce au astăzi o asemenea pasiune, ar face bine să țină seama că Pavel însuși, specialistul Nou Testamental în această problemă, spune foarte clar:
„Cât despre vremi și soroace, n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților. Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea“ (5:1-2).
Noul Testament este plin de referințe despre viitor. De exemplu, numai despre revenirea Domnului Isus sunt nu mai puțin de 300 de referințe! Credincioșii sunt oameni orientați spre viitor. Dumnezeu nu și-a încheiat lucrarea cu lumea aceasta. În ciuda celor care cred că sfârșitul istoriei va fi o tragedie, apostolul Pavel vrea să însenineze inimile celor din Tesalonic cu lumina Evangheliei:
„Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, cari n-au nădejde“ (1 Tes. 4:13).
Lumea Greciei era cutremurată de tenebrele morții. Marii filosofi ai antichității erau pesimiști. Iscillus a scris: „Când un om moare, nu există înviere“. Teocrates a scris: „Pentru cei încă în viață mai este o nădejde, dar pentru cei morți, nici una“. Pe un mormânt din Grecia, cineva a scris: „N-am fost, am trăit, nu mai sunt, și nici nu-mi pasă“.
Se pare că apostolul Pavel a primit prin Timotei o întrebare de la cei din Tesalonic, îngrijorați că cei care mor nu se vor putea bucura de evenimentele care vor avea loc odată cu venirea Domnului. Nu este clar dacă tesaloniceni se îndoiau de posibilitatea învierii sau doar de probabilitatea ca cei morți să fie părtași la domnia în împărăția lui Hristos. Cert este că Pavel îi îndeamnă să-și așeze nădejdea pentru viitor în experiența prin care a trecut Domnul Isus:
„Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.“ (1 Tes. 4:14).
Orice om care a crezut în Isus Hristos s-a făcut pe vecie una cu El și va avea parte de toate experiențele prin care va trece Hristos! Pavel compară moartea celor credincioși cu un somn al trupului, în timp ce sufletul este acasă „la Domnul“, unde tânjea și el să ajungă:
„Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup“ (Filip. 1:21-24).
Revelație: avem Cuvântul adevărului (1 Tes. 4:15a)
Apostolul face apel la autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu și definește nădejdea creștină pentru cei morți în termenii următori:
„Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, cari vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi (1 Tes. 4:15).
Cred că facem bine dacă și noi recapitulăm puțin ce ne spune restul scrierilor Noului Testament despre învierea celor morți.
Dumnezeu i-a dat apsotolului Pavel o descoperire specială asupra învierii credincioșilor și asupra revenirii Domnului Isus. Iată ce scrie el în epistola adresată credincioșilor din Corint:
„Dar va zice cineva: „Cum înviază morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?“
Nebun ce eşti! Ce sameni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întâi. Şi când sameni, sameni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă. Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei. Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor. Tot aşa, sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pământeşti. Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea. Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este sămănat în putrezire, şi înviază în neputrezire; este sămănat în ocară, şi înviază în slavă; este sămănat în neputinţă, şi înviază în putere. Este sămănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.
De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.“ Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă. Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.
Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.
Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?“ (1 Cor. 15:35-55).
Învățătura propovăduită de Pavel este în totală armonie cu învățătura rostită de Domnul Isus:
„Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimes, are viaţa vecinică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi ceice-L vor asculta, vor învia. Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată“ (Ioan 5:24-29).
„Marta a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere dela Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.“ Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.“ „Ştiu“, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.“ Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?“ „Da, Doamne,“ I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume“ (Ioan 11:21-27).
Nădejdea noastră pentru viitor este ancorată puternic în biruința lui Hristos asupra morții:
„Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor? Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră. Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază. Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre, şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sunt pierduţi. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos. (1 Cor. 15:12-23).
Societatea modernă este fascinată cu experiențele celor care au trecut prin fenomenul „morții aparente“ și au fost readuși la viață. Mărturiile lor, adunate în cărți, se vând în tiraje impresionante. Noi n-avem nevoie de așa ceva. Biblia ne este de ajuns, iar mărturia ei este singura mărturie care ne dă nădejde în ceasul morții:
„Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi nu prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde“ (Rom. 15:4).
Revenire: Hristos se va întoarce (1 Tes. 4:14-15)
Renvenirea Domnului Isus este folosită de apostolul Pavel drept o puternică motivație în viața tesalonicenilor. Ea ea fost un factor determinant în mântuirea lor (1:9-10), în slujirea lor (2:19-20) și în sfințirea lor (3:11-13):
„Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum dela idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare“.
„Căci cine este, în adevăr, nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sunteţi slava şi bucuria noastră“.
„Însuş Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Domnul nostru Isus Hristos să ne netezească drumul la voi! Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi, ca să vi se întărească inimile, şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi“.
Nădejdea revenirii Domnului Isus este o mângăiere pentru cei credincioși. Întâlnirea cu El se va face în văzduh, „în nori“:
Înviere: cei morți vor fi primii (1 Tes. 4:16)
„Căci însuş Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos“ (1 Tes. 4:16).
Acesta este pasajul care dă răspuns îngrijorării celor din Tesalonic. Apostolul îi asigură că cei morți în Hristos nu vor rata nimic din evenimentele viitoare legate de întoarcerea și domnia lui Hristos. Învierea credincioșilor morți este o prioritate pentru Dumnezeu („însuși Domnul“). La ea participă făpturi de ordin major din anturajul tronului divin („cu glasul unui arhanghel“) și pentru ea sunt pregătite instrumente speciale care anunță desfășurarea evenimentelor cu importanță maximă în istorie („cu trâmbița lui Dumnezeu“). Apropierea cerului de pământ va face ca pământul să reacționeze și vom asista la cea dintâi fază a învierii („și întâi vor învia cei morți“). Trupurile cu care se vor îmbrăca sufletele celor morți vor fi nemuritoare. Cum sămânța nu seamănă cu floarea, tot așa trupurile semănate în moarte nu vor fi cele cu care vor învia cei morți.
Texte din Ioan și Apocalipsa arată clar că vor fi două învieri generale din morți. Când Domnul se va coborî pe nori, vor învia să-l întâmpine doar cei care au fost salvați prin credința în El. Aceasta este „prima înviere“:
„Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă (n.a. – Prima înviere); iar ceice au făcut răul, vor învia pentru judecată (n.a. – a doua înviere)“ (Ioan 5:28-29).
„Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme. Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celorce au şezut pe ele, li s’a dat judecata. Şi am văzut sufletele celorce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi ale celorce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mînă. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n’au înviat pînă nu s’au sfîrşit cei o mie de ani. Aceasta este întîia înviere. Fericiţi şi sfinţi sînt ceice au parte de întîia înviere! Asupra lor a doua moarte n’are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani“ (Apocalipsa 20:1-6).
La finalul istoriei, mai înainte ca Dumnezeu să inaugureze un pământ nou și ceruri noi, va fi marea înviere de la urmă, numită și „cea de a doua înviere“ sau „învierea pentru judecată“. Între aceste două învieri, după părerea mea, vor fi Necazul cel Mare și Împărăția de o mie de ani.
„Cînd se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi deslegat; şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, cari sînt în cele patru colţuri ale pămîntului, pe Gog şi pe Magog, ca să -i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s’au suit pe faţa pămîntului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s’a pogorît un foc care i -a mistuit. Şi diavolul, care -i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor. Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Celce şedea pe el. Pămîntul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s’a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii cari erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii cari erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n’a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc“ (Apoc. 20:7-15).
Răpire: cei în viață vor fi luați (1 Tes. 4:17a)
Următoarea secvență din lanțul evenimentelor viitoare este „răpirea“, ridicarea credincioșilor aflați încă în viață la cer pentru a fi „cu Domnul“:
,,Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh“ (1 Tes. 4:17).
Credincioșii rămași în viață vor trăi ceea ce a experimentat și patriarhul Enoh. El a umblat cu Dumnezeu până ce Dumnezeu l-a luat acasă:
„La vrîsta de şase zeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala. După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şase zeci şi cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s’a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu“ (Gen. 5:21-24).
„Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pămînt, ca să nu vadă moartea. Şi n’a mai fost găsit, pentrucă Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu“ (Evrei 11:5).
Reuniune: vom fi totdeauna cu Domnul“ (1 Tes. 4:17b)
„ … Și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte“ (1 Tes. 4:17b).
Din momentul acela, credincioșii vor fi acolo unde va fi și Domnul lor. Unirea lor se va îndeplini în ceea ce Biblia numește Nunta Mielului, unde Isus Christos va fi Mirele, iar Biserica va fi Mireasa.
Unul din amănuntele semnificative din text este că apostolul Pavel se include și pe sine în numărul celor ce vor fii vii la venirea Domnului („noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei“). Aceasta este fundamnetul doctrinei despre „iminența“ venirii Domnului Isus pentru Biserică. Pavel atunci, și fiecare generație de credincioși de după el, a trăit cu anticipația posibilei lui veniri în timpul vieții lor. Asta înseamnă că Biserica nu trebuie să se uite după alte semne ale venirii Lui. Răpirea și Reuniunea creștinilor cu Christos poate fi literalmente .. în orice clipă. În următorul capitol vom vedea cum va fi evenimentul acestei veniri pentru oamenii necredincioși din lume, iar în cea de a doua epistolă vom vedea că unii din Tesalonic au înțeles într-un mod absolut greșit ceea ce le spusese apostolul Pavel.
Confuzie: adormiți sau treji? Mânie sau mântuire? (1 Tes. 5:1-11)
Pasajul acesta este un avertisment apostolic pentru credincioșii din Tesalonic. Pavel le arată că, în problema venirii Domnului, existau deja două pericole posibile: obsedanta pasiunea stabilirii de date și totala indiferență asupra acestui subiect.
„Cît despre vremi şi soroace, n’aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentrucă voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea“ (1 Tes. 5:1-2).
Este imposibil să faci schițe și tabele cu date pentru o venire a Domnului care este … iminentă! Pe de altî parte, este foarte periculos să semeni cu oamenii din lume, care ignoră venirea iminentă și nu se pregătesc pentru ceea ce le va aduce viitorul:
„Cînd vor zice: ,,Pace şi linişte!“ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare“ (1 Tes. 5:3).
Apostolul Pavel preia aici o expresie folosită de Domnul Isus: „ca un hoț noaptea“.
„Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpînul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n’ar lăsa să-i spargă casa. Deaceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gîndiţi“ (Mat. 24:42-44; Luca 12:35-40).
Aceiași expresie este un avertisment pe care Domnul îl dă în cartea Apocalipsei:
„Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine“ (Apoc. 3:3).
„Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de celce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!“ (Apoc. 16:15).
Ca să înțelegem bine la cine se referă apostolul Pavel este bine să urmărim foarte clar cine sunt „ei“ și cine suntem „noi“. Versetele fac o distincție clară între credincioșii care ar trebui să-l aștepte cu nerăbdare pe Christos și necredincioșii din lume care, trăin în ignoranță, vor fi luați prin surprindere de evenimentele viitoare. Oamenii din lume trăiesc în întunerec. Noi trîim în lumină. Ei dorm somnul păcatului; noi suntem treji și veghem. Pavel îi averitizează pe credincioși să nu imite comportamentul nesăbuit al oamenilor adormiți în păcat, aflați în întunerec și rânduiți la mânie de Dumnezeu.
„Dar voi, fraţilor, nu sînteţi în întunerec, pentruca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sînteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu sîntem ai nopţii, nici ai întunerecului. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji. Căci ceice dorm, dorm noaptea; şi ceice se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, cari sîntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mîntuirii. Fiindcă Dumnezeu nu ne -a rînduit la mînie, ci ca să căpătăm mîntuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi, pentruca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. Deaceea, mîngăiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr“ (1 Tes. 5:4-11).
În text apar iar cele trei elemente ale teologiei lui Pavel: credința,dragostea și nădejdea. Învățătura despre venirea Domnului este o motivație extraordinară pentru trăirea unei vieți de sfințenie în anticiparea întâlnirii cu „Sfântul lui Israel“ și a intrării în locurile sfinte din cer. Ea ne poate mângăia în necazuri și ne poate întări în fața ispitelor acestei lumi păcătoase. Suntem doar „străini și călători“ prin această lume, așteptând nerăbdători sunetul de trâmbiță și glasul care ne va chema să mergem … acasă!
Corectare: Cum să trăim în așteptarea venirii Domnului? (1 Tes. 5:12-27)
Pavel își încheie epistola către tesaloniceni cu o serie de 12 sfaturi. Unul din comentatori scrie că Pavel pare cî vrea să le înghesuie 12 predici într-un spațiu îngust. Eu cred că apostolul vorbise deja cu tesalonicenii despre aceste rânduieli și nu mai simte nevoia să le detaileze, ci doar le amintețte pe scurt cum trebuie să fie o Biserică în așteptarea venirii Domnului:
1. Harnică și respectând autoritatea oamenilor duhovnicești:
„Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe ceice se ostenesc între voi, cari vă cîrmuiesc în Domnul, şi cari vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor“ (1 Tes. 5:12-13a).
Cetățenii din Tesalonic traiau îb oraș sub o formă de democrație. Partea bună era că femeile se bucurau și ele de respect. Partea rea era că majoritatea cetățenilor nu mai aveau respect pentru cei ce conduceau orașul. Pavel le spune credincioșilor să-și respecte liderii pentru că ei nu pot conduce decât dacă se bucură de respectul celorlalți. Biserica nu este o democrație, ci o teocrație călăuizită de Duhul Sfânt. Această călăuzire se manifestă prin conducători plini de Duhul Sfânt. Cei ce cârmuiesc Biserica nu sunt dictatori, dar nu sunt nici membrii de rând într-o democrație greacă!
2. Trăind în pace și armonie
Pavel își continuă îndemnurile arătând trei lucruri care nu trebuie să se manifeste în adunare și cinci lucruri care trebuie să se manifeste în ea.
Nu fiți dezordonați, nu fiți nu fiți deznădăjduiți și nu fiți slabi:
„Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe ceice trăiesc în neorînduială; să îmbărbătaţi pe cei desnădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi“ (1 Tes. 5:14a).
Fiți răbdători, iertători, bucuroși, rugativi și mulțumitori:
„Să fiţi răbdători cu toţi. Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atît între voi, cît şi faţă de toţi. Bucuraţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi“ (1 Tes. 5:14b-18).
3. Respectând lucrarea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt
Ultimul îndemn subliniază importanța celor trei personae ale Trinității în viața credincioșilor:
„Nu stingeţi Duhul. Nu dispreţuiţi proorociile. Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău. Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuş pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Celce v’a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta“ (1 Tes. 5:19-24)
Tatăl ne-a chemat, Fiu ne-a mântuit, iar Duhul Sfânt Sfânt ne călăuzește în sfințenie și ne păzește întregi pentru Dumnezeu..
Apostolul își încheie scrisoarea smerit, arătându-se dependent de suportul lor în rugăciune, iubitor față de toți și preocupat ca toți să citească și să asculte mesajul din epistolă. Ultimul salut este și ultima nădejde. Lucrarea divină în noi nu a fost, nu este și nu va fi „a noastră“. Ea este de la un capăt la celălalt, lucrarea harului dumnezeiesc dat nouă prin Domnul Isus Christos.
,,Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi. Spuneţi sănătate tuturor fraţilor cu o sărutare sfîntă. În Domnul vă rog fierbinte ca epistola aceasta să fie citită tuturor fraţilor. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin“ (1 Tes. 5:25-28).
(Înapoi la Cuprins)