Întotdeauna mi-am imaginat că studiourile Aardman sunt mândria Bristolului, probabil pentru că dacă aș locui în Bristol, numai despre asta aș vorbi toată ziua. Cu ocazia expoziției „Gromit Dezlănțuit”, Bristolul mi-a dat dreptate și a afișat pretutindeni cu mândrie statui ale lui Gromit cățelul, în locuri mai mult sau mai puțin vizibile. În caz că nu știați deja, Aardman sunt creatorii animațiilor cu figurine de plastilină cu Wallace și Gromit, multiubite în Marea Britanie, practic o comoară națională. Bristol e un oraș cunoscut pentru atmosfera tinerească, artistică și cool (de-aici a pornit foarte popularul graffer Banksy, precum și o grămadă de artiști trip-hop din anii 90: Portishead, Tricky, Massive Attack) dar uite că nu-i e rușine să strige în cele patru zări cât de mult îi e drag un cățel din desene animate. Și nici mie nu mi-e rușine, așa că iată-mă îndreptându-mă spre Bristol de la Londra ca să văd expoziția de Gromiți înainte să fie adunați și scoși la licitație în beneficiul inițiativei caritabile The Grand Appeal, care finanțează Spitalul Pediatric din Bristol.
„Gromit Dezlănțuit” a început în iulie și se încheie pe 8 septembrie, timp în care Bristolul s-a umplut cu 79 de statui cu Gromit, fiecare dintre ele pictată și re-botezată de alt artist sau VIP britanic. Unele dintre ele au ajuns și pe la atracțiile turistice din împrejurimi, în afara orașului, de pildă la Cheddar Gorge sau la rezervația botanică Westonbirt, iar numărul 80 se află în stația de tren Paddington din Londra, așa că misiunea de a le vedea pe toate într-o singură excursie de o zi se arăta aproape imposibilă- dar e mai bine să vezi doar câțiva Gromiți decât să nu vezi Gromiți deloc. Cei mai cunoscuți artiști implicați în proiect (care acum se apropie sau au depășit vârsta de 80 de ani), sunt, după umila mea părere, Sir Quentin Blake, cunoscut ca ilustrator pentru cărțile lui Roald Dahl, Raymond Briggs, creatorul poveștii „Omul de zăpadă”, a cărei variantă animată e difuzată la televizor de Crăciun în fiecare an în Marea Britanie, mai ceva ca Singur Acasă, și Richard Williams, care a regizat părțile animate din „Who Framed Roger Rabbit” și a scris „Ghidul de supraviețuire al animatorului”, un manual de animație excelent. Există și un Gromit pictat de unul dintre membrii boybandului One Direction, dar cred că e mai bine să nu vorbim despre asta.
Întru sprijinul vânătorii de Gromiți, Aardman a scos la vânzare (pentru 70 de penny, care se duc de asemenea în fondul caritabil The Grand Appeal) o aplicație pentru smartphone care să-ți găsească toate statuile și să te încurajeze când ai găsit zece sau ai completat o parte a traseului. Hărți de hârtie erau și ele disponibile în puncte cheie de pe traseu, deși, culmea, nu la magazinul de hărți Stanfords, care beneficia și el de prezența unui Gromit Aztec. Cu ajutorul aplicației pentru mobil, care era foarte bine alcătuită și s-a dovedit de mare ajutor, am început traseul cu un Gromit albastru botezat Bunty, lângă biserica Sf Maria din Redcliffe, și am încheiat, 42 de Gromiți mai târziu, cu Fish Tales, la Acvariul din Bristol.
N-am reușit să văd capodoperele maeștrilor menționați mai sus (Briggs și Williams erau în afara orașului, iar în fața magazinului unde se afla Gromitul lui Quentin Blake era o coadă înspăimântătoare cât vedeai cu ochii), dar nu-i nimic- Gromit e Gromit, oricine l-ar fi pictat. Am reușit totuși să văd: un Gromit plin de schițe cu Pisica lui Simon, desenate chiar de Simon (Tofield), un Gromit acoperit cu piulițe, un Gromit acoperit cu monede de un penny (oferit chiar de Monetăria Regală), un Gromit pirat, un Gromit supererou, un Gromitozaur, un Gromit patriot, pictat cu steagul Regatului, un Gromit-hartă-a-lumii, un Gromit-constelație, doi astronauți, unul dintre ei costumat de artiști Pixar după chipul și asemănarea lui Buzz Lightyear din Toy Story, doi Elviși (mă întreb dacă vreunul dintre artiști știa ce fac ceilalți) și așa mai departe.
Un Gromit foarte elegant, îmbrăcat în smoking, lipsea de pe traseu după ce fusese vandalizat, ceea ce m-a întristat- cine ar vrea să facă rău unui personaj atât de drăguț?-, alți Gromiți erau ținuți înăuntru în siguranță, dar și la distanță de ochii noștri de orele de deschidere nepotrivite ale locurilor-gazdă. O grămadă de companii s-au arătat încântate de prilejul de a atrage mai mulți clienți, așa că multe statui au fost plasate în magazine, hoteluri și atracții turistice, deși nu știu dacă prea multă lume a rămas să cumpere ceva după ce l-a văzut pe Gromit. Statuia de la Hotel Marriott a fost singura din câte am văzut care era de neatins, îngrădită cu cordon de pluș, semn, poate, că nu toate firmele pot să se pătrundă de spiritul necesar pentru o asemenea inițiativă și să lase deoparte snobismul, măcar de data asta.
Cum era de așteptat pentru un eveniment legat de animație, majoritatea vânătorilor de Gromiți erau familii cu copii (unii dintre ei au ignorat semnul NU VĂ CĂȚĂRAȚI PE GROMIT, spre enervarea mea)- de fapt, puteai să ghicești ușor unde e Gromit dacă te luai pur și simplu după alaiul de copii. Dar erau acolo oameni de toate vârstele, făcând poze și urmărind traseul, într-o atmosferă generală de vânătoare de comori. Din cauza aglomerației și lungimii traseului, n-am putut petrece prea mult timp cu fiecare Gromit, din păcate, și mulți dintre ei ar fi meritat, pentru că erau pictați cu o mulțime de detalii interesante și amuzante. Am putut însă să fac un tur al Bristolului la picior, și acum cred că știu orașul mai bine decât cunosc alte locuri unde am stat mai multă vreme. Din punctul ăsta de vedere, Gromit Dezlănțuit e cel mai bun lucru care i s-ar fi putut întâmpla Bristolului, mai eficient decât orice broșură turistică.
E, de asemenea, și o reclamă excelentă pentru realizări britanice, fără să fie prea evident și militant patriotic. Studiourile Aardman sunt un exemplu bun de talente crescute și înflorite la ele acasă în beneficiul patriei, bineînțeles, dar am aflat cu ocazia asta despre o grămadă de alte personalități britanice despre care nu aveam habar înainte. Inventatorul radioului cu dinam, designerul copertei pentru albumul Beatles “Sgt Pepper’s Lonely Hearts Club Band”, caricaturistul politic al Sunday Times și ilustratorul jocului “Unde e Wally/Unde e Waldo” au contribuit cu toții la crearea de Gromiți, așa că acum le-am aflat numele (Trevor Baylis, Sir Peter Blake, Gerard Scarfe și respectiv Martin Handford) și n-o să-i mai uit.
Până la urmă, Gromit Dezlănțuit a fost pur și simplu o distracție pe cinste, și o dovadă că desenele animate și afacerile serioase se pot lua de mână spre beneficiul tuturor. Întreaga inițiativă a fost un succes răsunător, lucru lesne de observat din viteza cu care au dispărut mini-statuile cu Gromit din magazinul online al expoziției. Am încheiat excursia cu o durere de picioare teribilă și cu speranța că o să mai am timp să mă întorc, până la încheierea expoziției, să văd și Gromiții pe care i-am ratat. Iar acum am să închei dezvăluind Gromitul preferat dintre cei pe care i-am putut vedea. A fost o decizie grea, dar m-am hotărât pentru GromCăpșună. E un Gromit, și o căpșună în același timp. Și coada lui e o codiță de căpșună. Cred că nu e nevoie să mai spun altceva.
Sursa foto: Nadia Barbu
nadiabarbu.com
nadiabatecampii.wordpress.com