Grigoriu Iulian a fost director de animatie la Titeuf le film. Pentru aceasta productie Iulian s-a specializat la renumitul studiou de animatie Neomis (fostul studiou Disney la Paris).
De asemenea, romanul a fost supervizor la cel mai recent film de animatie european, Pinocchio (co productie Italia, Franta, Belgia si Luxemburg).
De la infiintarea website-ului animationmagazine.eu, am scris despre multi realizatori romani de filme de animatie. Acum a sosit momentul sa vorbesc despre un vechi prieten din copilarie care lucreaza in industria animatiei europene. Este vorba despre Grigoriu Iulian, stabilit de multi ani in Germania.
Acesta a infiintat studioul Pocket Animation, impreuna cu sotia sa, Anca, si cu Tobias Gembalski si Paltineanu Ovidiu. Toti patru sunt animatori cu experienta in industria animatiei europene. Acestia au experienta de cel putin 10 ani in domeniu, cu multe lungmetraje de animatie in porfoliu.
Iulian, animator si director de animatie, a lucrat la multe seriale si lungmetraje de animatie. Numele sau se regaseste pe genericele productiilor: Kleiner Dodo, The travels of the young Marco Polo, Quest, Pinocchio, Titeuf le film, Werner 5, Kikaninchen, Paper Bag Lady, Laura Star in China, Toot and Puddle – I’ll Be Home for Christmas, Lars the little polar bear II, Mr. Bean: The Animated Series, Angelina Ballerina, Percy, Kipper, Bossom palls, Povesti din cimitir, Jules Verne – O calatorie spre centrul pamintului, Pettson and Findus, Captain Sabertooth, Sicc in tara povestilor, Paianjenul de apa, paianjen minunat, Europa, Dogs life, etc.
Pentru inceput, Pocket Animation, studiou specializat in animatie traditionala si animatie digitala 2D, si-a propus sa realizeze un serial de animatie web. Este vorba despre A history of… Mai jos aveti trei episoade.
Daniel Todoran-Rares: Ultima oara cind ne-am vazut, in vara anului trecut imi spuneai ca trebuie sa muncesti si in vacante. Ca tot timpul comunici cu colegii tai in privinta proiectelor.
Ce inseamna munca de director de animatie si supervizor?
Grigoriu Iulian: Directorul de animatie ar trebui sa decida si in multe productii, chiar stabileste un anumit stil de miscare, de intepretare. Actingul este foarte important in animatie. In functie de scenariu, grafica si discutii lungi cu regizorul si cu toti ceilalti implicati in productie, un director de animatie incepe sa faca propriile cercetari pentru a descrie genul personajelor, motivatia si tipologia acestora , material pe baza carora se va crea un set de reguli cu “to do and not to do”.
Un supervizor de animatie verifica daca aceste reguli sunt pastrate si ajuta echipa sa mentina anumite standarde si eventual sa rezolve unele probleme care apar pe parcursul scenelor in ceea ce priveste animatia. Dar in general, supervizorul lucreaza sub bagheta directorului de animatie. La o productie pot fi mai multi supervizori in functie de numarul de echipe implicate in productie, deci e important ca o singura persoana sa coordoneze actingul si partea artistica a animatiei – directorul de animatie.
Pentru mine este foarte important sa stiu de ce un personaj se misca asa si nu altfel. Asa ca insist pe cercetarea si dezvoltarea personajului inainte de a discuta in echipa. Am grija ca atunci cind incep discutia cu animatorii sa am o descriere cit mai completa a personajelor in care sa apara si o descriere psihologica. Un om avid de putere sau grosolan se misca in alt fel decit un tip sentimental, indragostit… Paleta e foarte mare, dar e important ca personajele sa fie la locul lor si apoi interpretate.
Daniel Todoran-Rares: In ce consta responsabilitatile tale pentru acest job?
Grigoriu Iulian: Cum spuneam mai devreme, eu trebuie sa am grija sa avem la final un film aparte, ceva altfel decit pana acum (pe cit posibil), in ce priveste miscarea. Un film credibil. Trebuie sa descopar potentialul actoricesc al personajelor, sa il elaborez si sa il exploatez cu echipa. De exemplu in 2012 cind am lucrat la Quest, o productie facuta la Grid-VFX in Gent, am cazut de acord cu regizorul asupra personalitatilor fiecarui personaj, asta dupa ce am stabilit trei categorii de personaje care sa se complementeze si sa poata sustine toata povestea filmului. Am cautat exemple de acting din filme cu actori si am stabilit o lista de reguli pentru miscari si un pachet de exemple video de care sa se poate folosi animatorii pentru analiza miscarii – anumite intoarceri, ticuri, gesturi. Toate aceste mici detalii creaza caracterul unui personaj si din fericire avem o banca video imensa la care sa apelam. In filmul de animatie munca in echipa e mult mai importananta decat in filmul cu actori. Din pacate asta este un aspect neglijat foarte des de catre multe studiouri. Motivul: se lucreaza cu freelanceri din motive economice. Sa tii o echipa in studiou cere anumite costuri, iar producatorii sunt asa cum ii stim…
Daniel Todoran-Rares: De cind lucrezi ca director de animatie si supervisor?
Grigoriu Iulian: Am inceput in 2010 ca supervizor la o animatie care a devenit brand in Germania si anume Kikaninchen, iar din iulie 2010 m-am alaturat echipei din Bruxelles la productia Titeuf le film. De aici am fost trimis cu inca un animator si supervizorul nostru in Paris la Neomis (fostul studiou Disney la Paris) pentru o saptamina de acomodare cu productia. La intoarcerea in Bruxelles am lucrat o saptamina in forta pentru a convinge studioul din Paris ca putem face fata cerintelor studioului pentru asemenea anvergura. Dupa ce am trimis primele scene la verificat, am fost ales ca noul animation director responsabil pentru echipa din Belgia. A fost o experienta extenuanta, dar plina de satisfactie. Am invatat in 3 luni cit in 3 ani.
Daniel Todoran-Rares: La ce productii ai lucrat ca director de animatie si supervisor?
Grigoriu Iulian: Kikaninchen, Titeuf le film, Pinocchio, Quest si The travel of young Marco Polo.
Daniel Todoran-Rares: In anii 90 ai lucrat in Ungaria. Povesteste-mi despre aceasta perioada.
Grigoriu Iulian: A fost o perioada importanta din cariera mea. Plecind din Bucuresti de la un studiou cu o calitate joasa si fara perspective de avansare profesionala, imi aduc aminte ca ceream hirtie pentru lucru si primeam cite 15 coli de hirtie. In Ungaria aveam hirtie la discretie, foloseam in jur de 400-500 de coli pe saptamina. Hirtia era folosita pentru productie. Iti dai seama de diferenta de mentalitate?
Pentru a verifica animatia trebuie sa filmezi intii scena. Verifici timing-ul si vezi unde ai gresit sau vezi ce trebuie sa scoti ori sa adaugi pentru o scena buna. Este vorba si de racorduri si de actiune secventiala… in fine, foarte multe detalii pe care nu le poti vedea fara un test inainte de a trimite scena la supervizor. Ei bine, in Romania au fost productii la care am lucrat, fara niciun fel de test sau posibilitatea de a face un test de miscare. In Ungaria aveam acces liber la asa ceva. Asta m-a ajutat enorm. Am fost in stare sa experimentez mult. Avind acces la informatie, am invatat mult.
Daniel Todoran-Rares: Cum ai ajuns sa lucrezi in Europa de Vest?
Grigoriu Iulian: Am avut norocul sa aflu de la citiva prieteni din Ungaria ca se cauta animatori la un film nou in Germania. Am aplicat si am fost invitat in studiou fara a face o proba anterioara. Dupa ce am terminat filmul am incercat sa ma intorc definitiv in Roamania si sa fac animatie, dar dupa o vara destul de “spumoasa” am primit alta oferta din Germania si am decis sa ne mutam acolo. Copilul meu trebuia sa inceapa gradinita si trebuia sa luam o decizie in privinta locului in care vom locui in urmatorii ani. Am considerat ca Germania este un loc bun pentru noi. Nu regret decizia luata atunci.
Daniel Todoran-Rares: Exista diferente de lucru intre Ungaria si Occident?
Grigoriu Iulian: Bineinteles ca exista diferente. Ungaria este o fosta tara comunista si inca are anumite prejudecati in privinta angajatului. O sa se rascoale multi si o sa elogieze munca din Ungaria, dar sa fim totusi realisti. In Ungaria se presteaza servicii, in Franta, de exemplu, se fac filme. Dar ca sa nu lungesc vorba fara rost am sa iti dau un simplu exemplu despre viata in studiou la nivel de angajat. In Ungaria la ora mesei maninca fiecare unde poate si ce are, in Gent toti mincau pe banii producatorului cu toata echipa la o masa lunga (ca la o nunta de romani) inclusiv producatorii, regizorii si eventuali vizitatorii, elevii practicanti si femeia de serviciu. O oarecare diferenta, nu? Din pacate, in Ungaria, animatorii si toti oamenii echipelor de film inca nu sunt respectati ca artisti. Propietarul studioului stabileste regulile care il favorizeaza 100%, iar restul lucreaza pe bani putini din nevoie. Asta e realitatea si am multi prieteni in Ungria, asa ca stiu din surse sigure si vorbesc din experienta.
Daniel Todoran-Rares: Banuiesc ca ai calatorit mult cu serviciul Povesteste-mi.
Grigoriu Iulian: Am calatorit destul, dar nu asa mult. In ultimii patru ani a fost mai dificil, am stat acasa 2 luni pe an. Am multe povesti amuzante. Am avut ocazia sa lucrez cu oameni minunati si nu spun vorbe goale. In orice caz e minunat sa poti sta in zone in care altii vin in vacanta. Asa poti simti orasul mult mai bine si poti gusta cu adevarat viata locala.
Daniel Todoran-Rares: Am avut ocazia sa vizionez lungmetrajul de animatie european Pinocchio la Anim’est 2013. Este interesant, plin de culoare… Ce ai facut in aceasta productie?
Grigoriu Iulian: La Pinocchio am inceput ca posing layout in Luxemborg pentru cinci luni. O experienta de neuitat. Acolo am reusit sa inteleg bine ce vrea Enzo D`alo (regizorul) si Marco Zanoni (animation director) si intorcindu-ma la Bruxelles in rolul de supervizor am reusit impreuna cu echipa sa facem o treaba foarte buna. Bugetul nostru nu a fost mare si tensiunile din echipa nu au lipsit, dar am reusit sa rezistam impreuna si sa producem practic mai mult decit era planificat initial pentru echipa noastra.
Am avut la un moment dat de animat o secventa pentru care nu am primit destule informatii de la regizor. Cred ca nici lui nu ii era foarte clar ce vrea. Dupa ce am discutat cu seful de productie am hotariat sa facem un workshop de actorie de 2 zile inainte de a avansa cu animatia la Pinocchio. Intimplator omul conducea si un studiou de dans, asa ca ne-a pus la dispozitie un spatiu superb si ne-a recomandat o coreografa de vis. Am stabilit cu ea ce personaje vreau sa dezvoltam, ma refer la motan, vulpe si Pinocchio plus Mangiafocco si Gepeto si am facut un plan de studiu bazat pe Commedia dell’árte.
Pentru secventa in care Pinocchio este in copac, iar Vulpea si Motanul incep sa danseze in jurul lui dind foc, am facut echipe de cite 2 animatori si puneam sticla de apa pe jos, in mijlocul incaperii, pe post de copac, dupa care am inceput sa ne miscam pe muzica. A fost o nebunie. Chiar daca am folosit doar 4 animatori pentru secventa asta, materialul filmat a fost folosit ca reper de miscare. Rezultatul a fost ca Enzo a ramas uimit si nu stia cum sa ne multumesca de bucurie.
Daniel Todoran-Rares: Care a fost ultima productie la care ai lucrat?
Grigoriu Iulian: Ultima productie… momentan lucrez tot pentru Kikaninchen si sunt in disutii pentru alte productii.
Daniel Todoran-Rares: Povesteste-mi despre experienta ta la productile The travels of the young Marco Polo si Titeuf le film?
Grigoriu Iulian: La Titeuf am condus o echipa de 18 oameni si am reusit sa tinem termenele limita si calitatea impuse de Neomis. In trei luni de zile am lucrat la foc continuu, stahanovist, si a trebuit sa invatam din mers multe lucruri.
La Marco Polo am avut mult de furca cu echipele si producatorii. Am intrat in echipa dupa aproximativ 5 luni de cind au inceput animatia. La inceput am facut o evaluare a productiei la cererea studioului principal din Germania. Am constatat ca lipseau regulile de posing si animatie, iar calitatea era destul de indoielnica. Asa ca am inceput sa stabilesc “biblia” pentru posing pentru echipa din Dublin. Am fost trimis acolo si am vorbit cu fiecare om in parte, incercind sa il indrum si sa il ajut pe cit posibil. Am stabilit citeva reguli, cerind un anumit ritm care sa nu puna productia in dificultate. La intoarcerea din Dublin am zburat la Budapesta unde aveam deja o intirziere in productie de 3 saptamini. Am evaluat echipa de acolo si am stabilit alt contact cu studioul. La intoarcrea in Germania am stabilit alte reguli si am ales exemple despre cum sa se faca si cum sa nu se faca animatia in filmul acesta. La fiecare 3 saptamini a trebuit sa merg in Ungaria sa lucrez cu echipa. Acest lucru a ajutat enorm, in primul rind pentru animatori, dar si pentru studiourile care participau la realizarea productiei. La inceput era un haos (unul din sefii de productie din Germania efectiv a clacat si a trebuit sa stea in recuperare aproape un an). Din momentul implicarii mele la productia Marco Polo, am reusit sa dezvolt o colaborare fluenta, fara probleme si am reusit sa terminam la timp.
Daniel Todoran-Rares: Ai lucrat la multe filme de animatie de succes. Care ti-a placut cel mai mult?
Grigoriu Iulian: Productia mea de suflet este Kleiner Dodo, primul film la care am lucrat in Germania. Am facut parte dintr-o echipa in care lucrau artisti din peste 10 tari, iar atmosfera a fost extraordinara. Se lucra de dimineata pina la 11-12 noaptea, dupa care urma berea la unul din noi in apartament. De fiecare data in alta parte, fiecare simtindu-se obligat sa fie o gazda buna. A fost un timp in care colegialitatea si prietenia nu cunosteau invidia si ranchiuna, tipica in lumea artei. Sper sa mai am parte de astfel de productii.
Daniel Todoran-Rares: Povesteste-mi o zi de lucru ca director de animatie.
Grigoriu Iulian: In general o zi incepe cu o scurta discutie cu seful de productie pentru trecerea in revista a situatiei, iar apoi cu o mica discutie cu regizorul in care pargurgem unele parti din storyboard, sau scene deja animate. Apoi incepe o zi lunga in care discut cu animatorii, vad scenele facute si dau corectii sau aprob lucrul facut. Depinde acum de faza in care este productia, dar in general este o zi plina de munca in echipa si discutii si sedinte fara sfirsit. Mereu apar probleme neasteptate la care trebuie sa gasesc solutii si asta face ca lucrul la un film sa nu fie plictisitor.
Daniel Todoran-Rares: Care sunt momentele dificile in realizarea filmelor de animatie europene?
Grigoriu Iulian: Cred ca momentele dificile sunt atunci cind se decide bugetul pentru artisti si niciodata nu e de ajuns. Aici intervin cererile de compromis din partea productiei care vrea un material bun, dar fara costuri mari, si partea artistica ce isi cere drepturile si pe buna dreaptate.
Daniel Todoran-Rares: Ai participat la multe co productii europene. Cum ai descrie animatia contemporana europeana?
Grigoriu Iulian: Animatia europeana mai are inca de invatat, dar in ultimii ani a venit cu productii foarte bune si foarte bine facute, ceea ce ne da dreaptul sa ne impunem pe piata mondiala fara rusine si ma refer aici la Planet 51, Ernest si Celestine, A Monster a Paris, Titeuf le film, Le jour des Corneilles.
Daniel Todoran-Rares: Vii din Romania, o tara care face pasi timizi in acest domeniu. Background-ul din tara te-a ajutat?
Grigoriu Iulian: Absolut ca m-a ajutat. Am terminat pictura si am facut si cursuri de actorie in tara. Plus ca setea de animatie am capatat-o in tara, nu in alta parte.
Daniel Todoran-Rares: Imi aduc aminte ca in ’92 sau ’93 ai debutat cu un scurtmetraj de animatie realizat de tine la Animafilm. Despre ce a fost vorba?
Grigoriu Iulian: Avem 18 ani si inca eram elev la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza“ din Bucuresti. In perioada respectiva erau multe mitinguri si lumea inca se certa pentru un punct de vedere politic. Inca nu era circul simplificat de acum, asa ca am facut un scurtmetraj de un minut si jumatate – o satira politia. Aveam trei viermi care intrau in cadru la o tribuna si balmajeau ceva fara inteles. Al patrulea intra timid in cadru si se apropie incet de tribuna, sfios. Sta ceva timp, isi face curaj, sufla in pumn, isi drege vocea si MANINCA tribuna (chestie pe care istoria ne-o arata ulterior ca fiind un fapt real), iar la final trage un zimbet care aminteste de domnul Ion Iliescu. Cam atit.
Daniel Todoran-Rares: De asemenea, imi aduc aminte ca ai lucrat la un studiou de animatie spaniol – Animadream. Cum a fost perioada de pionierat?
Grigoriu Iulian: A fost o perioada proasta in care lucram dupa ureche fara posibilitatea de a verifica ce facem si fara a putea sa ne sfatuim cu un profesionist. Animatia la vremea aia era un mare secret, iar generatia de aur nu era asa deschisa – nu vroia sa impartaseasca “meseria” cu noul val de desenatori, avizi de cunoastere (nu exagerez) si cu o sete imensa de a anima. A fost o perioada haotica si plina de ranchiune, bisericute si de dat cu sarut mina. Bine ca a trecut.
Daniel Todoran-Rares: Cum ai descrie animatia romaneasca?
Grigoriu Iulian: Animatia romaneasca este intr-o perioada de experimente si fara o baza solida la nivel de industrie. Din pacate fara un suport la nivel academic sau media.
Daniel Todoran-Rares: Suntem generatia Gala desenului animat?
Grigoriu Iulian: Absolut, eu sunt indragostit de stilul de animatie al lui Milt Kahl.
Daniel Todoran-Rares: De la cine ai invatat animatie?
Grigoriu Iulian: Am invatat cite ceva din carti, foarte mult timp pierdut in fata televizorului cu planseta in brate, privind animatia clasica fotograma cu fotograma si “furind” efectiv de acolo, dar in primul rind, am invatat in timpul productiilor la care am participat. Fiecare scena este o provocare noua.
Daniel Todoran-Rares: Ce filme de animatie iti plac?
Grigoriu Iulian: OHO!! Foarte multe. Nu le enumar pentru ca nu avem loc. Sunt multe surprize bune in fiecare an si de cind tehnica s-a diversificat, e minunat ce se intampla in acest domeniu. Sunt multe curente expresive si apar noi productii care demonstreaza ca se pot face filme foarte bune si in studiouri mai putin cunoscute. Un bun exemplu ar fi Escape from Planet Earth/ Evadare de planeta Pamint.
Daniel Todoran-Rares: Care este farmecul animatiei clasice – 2D?
Grigoriu Iulian: Asta este o discutie veche. Farmecul consta in faptul ca animatia este desenata si atunci fiecare desen are micile lui imperfectiuni care o face mult mai speciala, mai umana. Personal incerc acum sa ma concentrez exclusiv pe o animatie organica in cazul 2D. O animatie in care deformarile fac parte din expresia miscarii. Nu cred ca are rost sa incercam sa imitam elemente tridimensionale in momentul in care avem deja programe care sa faca asta.
Daniel Todoran-Rares: Iti faci timp sa te uiti cu fetita ta la productiile noi de animatie? Nu te sperie ceea ce vezi?
Grigoriu Iulian: Eu imi mai fac timp, dar trebuie si ea sa isi faca timp. Agatha are deja 9 ani si are un program destul de incarcat. In general in weekend gasim o nisa in care sa vedem toti trei un film nou. Totusi tine cont ca la noi ruleaza un film de animatie aproape mereu pe cel putin un monitor.
Nu ma sperie ce vad, dar uneori ma dezgusta fuga dupa profit a unor case de productie care uita de calitate sau bun simt.
Daniel Todoran-Rares: Apropo, ce parere are Agatha despre ceea ce faci? Te consulti cu ea?
Grigoriu Iulian: Agatha este mindra, ii place ceea ce facem noi. Visul ei este sa devina si ea freelancer. Fiindca asa o sa lucreze numai unde si cum vrea ea.
Absolut, sigur ne consultam cu ea. Inainte de a accepta o propunere o intrebam daca i-ar place sa lucram la filmul x si daca ar vrea sa vada tara y. De aici incep negocierile.
Daniel Todoran-Rares: Cum reactioneaza cind iti vede numele pe genericul unui serial sau film de animatie?
Grigoriu Iulian: Nu are timp sa vada inca numele, dar topaie de bucurie ca suntem “VIPURI”. Copil, na
Daniel Todoran-Rares: Ce proiecte de viitor ai?
Grigoriu Iulian: Am ceva proiecte, dar prefer sa nu vorbesc despre asta acum, consider ca sunt superstitios.